Terminologia este esențială. În funcție de limbă, termenul englezesc „cult” ar trebui tradus prin „sectă” și invers
de Massimo Introvigne
Articolul 1 din 7.
Read the original article in English.
Cu câțiva ani în urmă, am fost în orașul mexican Monterrey pentru o conferință. Colecționez literatură critică la adresa „sectelor”, în mai multe limbi. Când am trecut prin fața unei mari librării evanghelice, am intrat și am întrebat despre situația „sectelor” din Mexic. Mi s-a spus că există cel puțin o sută de milioane de persoane care fac parte din diverse „secte”.
Am fost surprins pentru o clipă, până când mi-am dat seama că vânzătorul îi considera „sectanți” pe toți romano-catolicii, adică o mare majoritate a cetățenilor mexicani. De fapt, când am explicat că vreau să cumpăr cărți despre secte, mi s-au oferit câteva broșuri despre Martorii lui Iehova și despre noua mișcare religioasă creștină locală La Luz del Mundo, precum și cărți mai substanțiale despre cea mai rea „sectă” dintre toate, Biserica Romano-Catolică.
Dar povestea nu s-a sfârșit acolo. În partea opusă a aceleiași piețe din centrul orașului Monterrey se afla o altă librărie, de data aceasta catolică. Acolo am pus aceeași întrebare și am găsit o adevărată „panoplie” de cărți, broșuri și pliante care îi criticau pe Martorii lui Iehova, pe Sfinții din Zilele din Urmă și pe La Luz del Mundo. Dar o bună jumătate dintre ele vorbeau despre „sectele” protestante, iar una chiar l-a prezentat pe Martin Luther drept „părintele tuturor sectelor”. Cele două librării erau asemenea gladiatorilor într-o arenă romană antică. Nu am îndrăznit să întreb dacă vindeau și cărți despre dialogul ecumenic.
Incidentul mi-a reamintit o declarație celebră a istoricului elvețian Jean-François Mayer: „Ceilalți sunt o sectă”. Noi nu suntem o „sectă”; cei pe care îi considerăm „diferiți” aparțin unei „secte”. Dar episodul poate fi, de asemenea, o oportunitate de a analiza unele probleme terminologice dificile.
Prima problemă este că Mayer a făcut afirmația „La secte, c’est l’autre” în franceză, iar eu am cerut în librăriile mexicane cărți despre „sectas”. Cuvântul „culto” există în spaniolă, dar nu ar fi fost înțeles. Unele dintre cărțile mele sunt traduse în mai multe limbi și întotdeauna sunt nevoit să mă lupt cu traducătorii care încearcă să redea termenul englezesc „cult” cu termenii italian și spaniol „culto”, cu cel francez „culte” și cu variante similare în alte limbi. Sau, invers, traduc termenul italian „setta”, cel spaniol, „secta”, cel francez, „secte”, cel german, „Sekte”, și alte variante similare din multe alte limbi cu varianta în engleză „sect”.
Aceste traduceri pot fi considerate corecte la prima vedere, dar în realitate sunt fundamental greșite. În limba engleză contemporană, termenul „cult” are sens negativ și se referă la o organizație care își manipulează adepții și le cauzează daune, ale cărei activități sunt inacceptabile și poate chiar ilegale. Termenul englezesc „sect” nu are o conotație negativă. Am auzit mai mulți budiști care spuneau în engleză că aparțin unei anumite „Buddhist Sect”, adică uneia dintre multele școli budiste. Însă ei ar obiecta vehement dacă cineva i-ar acuza că aparțin unui „Buddhist Cult”.
În Franța există instituția „Bureau central des cultes” [n.t., „Biroul Central al Cultelor Religioase”], iar în Italia, „Direzione generale per gli affari dei culti” [n.t., „Direcția Centrală pentru Cultele Religioase”], ambele făcând parte din Ministerele Afacerilor Interne ale țărilor respective. Acestea se ocupă de religiile principale recunoscute de guverne, inclusiv de Biserica Romano-Catolică. Atât în Franța, cât și în Italia, există de asemenea agenții oficiale care supraveghează organizațiile religioase presupus-periculoase, denumite în engleză „cults”. Cu toate acestea, termenul folosit de agențiile respective la adresa obiectului supravegherii lor este sectes, în franceză, respectiv „sette”, în italiană, nu „cultes” sau „culti”.
Concluzia inevitabilă la care au ajuns erudiții cu zeci de ani în urmă, este că termenul englezesc „cult” ar trebui tradus prin „setta” [n.t., italiană], „secte” [n.t., franceză], „sectă” [n.t., în română, se traduce prin „sectă”, întrucât termenul este perceput de opinia publică cu același sens peiorativ ca în italiană și franceză] și alte variante similare, iar termenii respectivi, la rândul lor, ar trebui traduși în engleză prin „cults” [n.t., în română, sectă, cu sens peiorativ], nu prin „sects” [n.t., în română, confesiune religioasă]. Din aceleași motive, organizațiile denumite în engleză „anti-cult movements” sunt denumite în italiană „movimenti anti-sette”; la fel trebuie procedat în limbile în care termenii ce desemnează religiile rele sunt similari cu „setta” [n.t., în română, „mișcări antisectă”].
Aceasta este o consecință a unei schimbări ce s-a produs în secolul XX cu referire la sensul termenilor „cult”, în engleză, și „secte”, în franceză. Inițial, termenul englezesc „cult” se referea pur și simplu la practicile și convingerile unei religii, iar termenul francez „secte” desemna una dintre diferitele confesiuni sau organizații ce constituiau o religie mare. În franceză, de pildă, se putea spune că baptiștii erau una dintre „sectele” creștinismului.
Sociologii germani timpurii, cum ar fi Max Weber (1864-1920) și Ernst Troeltsch (1865-1923) au folosit cuvântul german „Sekte” cu sens tehnic, pentru a desemna o organizație religioasă tânără, cu puțini membri care s-au născut în cadrul acesteia, majoritatea lor alăturându-se mișcării ca adulți. Odată cu trecerea timpului, acești sociologi au susținut că „Sekten” fie dispar, fie devin religii. Aceste utilizări, care s-au extins la alte limbi cu termeni asemănători cuvântului german „Sekte”, nu au avut un sens peiorativ.
Troeltsch a fost un teolog protestant și a declarat că Isus și primii săi adepți, dintre care niciunul nu se născuse creștin, făceau parte dintr-o „Sekte”, care mai târziu a evoluat într-o religie. Evident, Troeltsch nu a sugerat că creștinismul ar fi o organizație periculoasă sau criminală.
Cu toate acestea, începând cu anii 1940, dar cu precedente datând de la unul dintre părinții fondatori ai științei lor, italianul Cesare Lombroso (1835-1909), precum și specialiștii dintr-o altă disciplină, criminologia, au început să folosească termenul german „Sekte”, pe cel italian, „setta”, pe cel francez, „secte”, și așa mai departe, pentru a desemna grupurile religioase periculoase care au comis sau ar putea comite infracțiuni grave. Termenul englez „cult” a trecut printr-o schimbare similară de sens.
Sensul criminologic este cel care a ajuns să fie adoptat de mass-media. Astăzi, cei care denumesc o organizație sau mișcare religioasă (și uneori non-religioasă) drept „cult”, în engleză, „Sekte”, în germană, „secte”, în franceză, și așa mai departe, nu se gândesc la Weber sau la Troeltsch. Ei se referă la faptul că grupul este periculos și dăunător pentru adepții săi și pentru societate în general.
Coexistența celor două semnificații a creat confuzie. De exemplu, dacă cineva ar fi întrebat în jurul anului 1960 în Italia dacă Martorii lui Iehova erau „setta”, un sociolog care urma tradiția lui Weber și Troeltsch ar fi răspuns „Da”. La acea vreme (astăzi, mai puțin), majoritatea Martorilor lui Iehova italieni se convertiseră ca adulți. Ei nu se născuseră din părinți care erau deja Martori ai lui Iehova. Cu toate acestea, în anii 1960, și mult mai mult în anii următori, s-ar fi creat o confuzie, deoarece utilizarea termenului „setta” în sens criminologic a luat amploare.
Un jurnalist care auzea un erudit afirmând că Martorii lui Iehova erau o setta ar fi putut înțelege cuvântul în sensul tehnic al definirii enunțate de Weber-Troeltsch. Dar e mult mai probabil că jurnaliștii ar fi interpretat „setta” în sensul criminologic de „grup periculos” și ar fi concluzionat că, dacă Martorii lui Iehova erau „setta”, aceștia trebuiau să fie într-un anumit sens „răi”.
Din aceste motive, la propunerea distinsului sociolog britanic Eileen Barker, începând cu ultimele decenii ale secolului al XX-lea, majoritatea cercetătorilor pluralismului religios au încetat să mai folosească termenul „cult” în engleză, sau „setta” [n.t., italiană], „secte” [n.t., franceză] și altele similare în alte limbi [n.t., corespondentul în română ar fi sectă, cu sens peiorativ], preferând sintagmele „noi mișcări religioase” (pentru grupurile nou-înființate) sau, pur și simplu, „minorități religioase”.
Uneori, oponenții „sectelor” jonglează în cadrul proceselor cu coexistența sensurilor criminologic și sociologic. Când sunt dați în judecată pentru calomnie din cauza folosirii termenilor „sect” [n.t., engleză] sau „secte” [n.t., franceză] și echivalentele lor fonetice în alte limbi, ei susțin că nu s-a intenționat nicio ofensă și că pur și simplu au folosit cuvintele respective cu sensul lor vechi, cel neutru sau sociologic. Majoritatea instanțelor de judecată nu sunt păcălite de aceste argumente. Ele știu că, astăzi, aceste cuvinte sunt folosite ca o armă pentru a incrimina anumite organizații religioase, sugerând că sunt periculoase sau dăunătoare.
