Curtea de la Strasbourg condamnă o interdicție adoptată de o autoritate locală din Bulgaria și stabilește un standard exigent pentru măsurile statale ce afectează prozelitismul.
de Massimo Introvigne
Hotărârea unanimă pronunțată la 9 iunie 2026 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Velev și alții împotriva Bulgariei acordă protecție juridică amplă predicării din casă în casă practicate de Martorii lui Iehova.
Cauza își are originea într-un regulament adoptat în 2016 de Consiliul Local al orașului Șumen, prin care se interzicea ceea ce autoritățile au denumit propagandă religioasă la domicilii private. Deși măsura avea o formulare generală, dosarul administrativ atesta că adoptarea acesteia fusese determinată de reclamațiile privind vizitele efectuate de Martorii lui Iehova. Instanțele naționale au menținut regulamentul ca fiind legal. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut o soluție contrară, iar considerentele sale vor influența jurisprudența mult dincolo de granițele Bulgariei.
Examinând natura activității în cauză, Curtea a calificat predicarea din casă în casă drept manifestare esențială a credinței Martorilor lui Iehova. Această încadrare produce consecințe juridice determinante: când o practică religioasă este recunoscută drept esențială pentru un cult religios, orice ingerință din partea statului necesită o justificare consolidată, care să depășească simplele considerente administrative de rutină. Curtea a aplicat cel mai ridicat standard de control judiciar și a constatat că autoritățile bulgare nu au satisfăcut cerințele acestuia. Prin urmare, hotărârea reconfirmă că activitățile constitutive ale identității religioase se bucură de o protecție consolidată în temeiul articolului 9 din Convenție.
În continuare, Curtea a analizat motivele invocate de autoritatea locală, care a invocat plângerile unor rezidenți deranjați de vizitele cu caracter religios. Instanța europeană a observat că dosarul nu conținea dovezile unor tulburări grave sau repetate ale ordinii publice, adăugând că expunerea la idei sau convingeri pe care o persoană nu le împărtășește reprezintă un element inerent vieții într-o societate democratică, întemeiate pe pluralism și toleranță.
Această hotărâre produce efecte ce depășesc cadrul speței. În numeroase jurisdicții europene, autoritățile locale au încercat să restricționeze activitatea de promovare a credinței religioase invocând disconfortul cetățenilor. Hotărârea clarifică faptul că o simplă stare de disconfort, în lipsa dovedirii unui prejudiciu concret, nu poate fundamenta măsuri de interdicție cu caracter general.
Regulamentul adoptat de orașul Șumen nu includea o definiție juridică a noțiunii de „propagandă religioasă”. Guvernul bulgar a susținut că norma vizase doar formele abuzive de prozelitism, însă Curtea nu a reținut această apărare. Judecătorii au subliniat: „Această lipsă a oricărei definiții are o importanță deosebită în domeniul libertății religioase, unde imprecizia termenilor utilizați este de natură să genereze un efect de descurajare asupra exercitării drepturilor garantate de articolul 9 din Convenție. Curtea observă, în această privință, că părțile atribuie noțiunii de «propagandă religioasă» înțelesuri substanțial diferite. Potrivit reclamanților, aceasta acoperă orice formă de predicare din casă în casă, în timp ce Guvernul susține că vizează exclusiv prozelitismul abuziv sau coercitiv. Cu toate acestea, nimic din textul actului normativ local nu permite să se distingă în mod clar între, pe de o parte, prozelitismul abuziv […] și, pe de altă parte, mărturisirea religioasă obișnuită sau evanghelizarea pașnică, care se bucură, în principiu, de protecția acestei dispoziții”.
Un alt pilon al hotărârii privește îndatorirea de neutralitate a statului. Deși regulamentul din Șumen fusese redactat în termeni neutri, Curtea a reținut că actul a fost adoptat ca reacție la activitatea unei anumite comunități religioase. Prin asimilarea predicării din casă în casă cu o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului, autoritățile au încălcat cerința de imparțialitate aplicabilă în materie religioasă. Această concluzie îmbracă o importanță deosebită în situațiile în care un stat își orientează măsurile restrictive împotriva unui singur grup, în timp ce activități similare desfășurate de alte entități rămân neexaminate. Raționamentul Curții impune autorităților obligația dublă de a demonstra atât existența unor probleme reale de o gravitate deosebită, cât și aplicarea nepărtinitoare și uniformă a măsurilor adoptate. Când oricare dintre aceste două cerințe lipsește, acțiunea statului devine incompatibilă cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest aspect este de maximă importanță, întrucât, în mai multe state, Martorii lui Iehova fac obiectul unor măsuri restrictive pentru doctrine și practici comune cu ale altor organizații religioase care nu sunt supuse aceluiași control.
Hotărârea prezintă și un element de continuitate jurisprudențială remarcabil. Cu câțiva ani în urmă, Curtea menținuse o cerință privind protecția datelor cu caracter personal într-o cauză vizând Martorii lui Iehova din Finlanda, decizie considerată la acel moment nefavorabilă reclamanților. Cu toate acestea, instanța inclusese în motivare un pasaj prin care recunoștea caracterul esențial al activității de predicare. În cauza Velev, Curtea s-a întemeiat pe acel considerent, integrându-l în fondul analizei sale. Astfel, un pasaj ce părea inițial secundar a dobândit o valoare juridică semnificativă, sporind nivelul de protecție a libertății religioase.
Reclamanților le-a fost acordată suma de 3 000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată. Valoarea simbolică a hotărârii depășește însă cu mult dimensiunea financiară. Cauza Velev și alții împotriva Bulgariei va constitui un precedent de referință în litigiile viitoare în care minoritățile religioase se vor confrunta cu un control selectiv sau cu interdicții generale nefundamentate pe probe. Hotărârea reconfirmă că Convenția garantează diversitatea exprimării religioase în toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei și că reglementările locale nu pot încălca drepturile fundamentale prin invocarea vagă a stării de neliniște din rândul publicului.
Massimo Introvigne (born June 14, 1955 in Rome) is an Italian sociologist of religions. He is the founder and managing director of the Center for Studies on New Religions (CESNUR), an international network of scholars who study new religious movements. Introvigne is the author of some 70 books and more than 100 articles in the field of sociology of religion. He was the main author of the Enciclopedia delle religioni in Italia (Encyclopedia of Religions in Italy). He is a member of the editorial board for the Interdisciplinary Journal of Research on Religion and of the executive board of University of Pennsylvania Press’ Nova Religio. From January 5 to December 31, 2011, he has served as the “Representative on combating racism, xenophobia and discrimination, with a special focus on discrimination against Christians and members of other religions” of the Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE). From 2012 to 2015 he served as chairperson of the Observatory of Religious Liberty, instituted by the Italian Ministry of Foreign Affairs in order to monitor problems of religious liberty on a worldwide scale.
