În urmă cu 70 de ani, 9 793 de credincioși din Ucraina, Moldova, Belarus, Lituania, Letonia și Estonia au fost luați din locuințele lor și deportați în Siberia.
de Massimo Introvigne
Read the original article in English.
În 370 de sate ucrainene era o noapte liniștită de primăvară. Dintr-o dată, la 2 dimineața, liniștea nopții a fost întreruptă de lătratul câinilor și de ordinele strigate de sute de polițiști înarmați. Era duminică, 8 aprilie 1951. Poliția sovietică a trezit toate familiile ai căror membri erau cunoscuți ca Martori ai lui Iehova și le-au spus că au la dispoziție două ore pentru a-și lua câteva lucruri (numai până la o greutate maximă de un kilogram și jumătate per obiect) și a fi deportați. Toate celelalte bunuri urmau să le fie confiscate. Erau însă și lucruri pe care le era strict interzis să le ia cu ei: Bibliile și literatura religioasă.
Martorii (bărbați, femei, dintre care unele erau însărcinate, copii și bătrâni de optzeci de ani) au fost puși în grabă în camioane și căruțe trase de cai. Câțiva vecini miloși, treziți de agitație, le-au dat bucăți de pâine uscată. Următoarea lor oprire a fost o gară. Acolo, au fost puși în vagoane de tren și au început o călătorie lungă, de 12-18 zile. Mâncarea era insuficientă și nu existau toalete. Nevoile trebuiau satisfăcute în colțul fiecărui vagon. Un ofițer al serviciilor secrete a sugerat că era nevoie de toalete, dar propunerea a fost respinsă rapid. Un singur convoi a făcut o oprire, la Sverdlovsk (Ekaterinburg), unde pasagerii au primit permisiunea să meargă la WC și au fost supuși unui duș public umilitor și dezinfectării.
În cele din urmă, au ajuns în Siberia, în regiunile Tomsk sau Irkutsk și în teritoriul Krasnoiarsk. Acolo, au descoperit că în aprilie încă era zăpadă și frig, trebuind să fie duși cu sania la destinație. Când au ajuns, li s-a spus că toți cei care aveau cel puțin 16 ani aveau să lucreze în exploatări forestiere sau în fabrici de cărămidă (deși, uneori li s-a cerut și copiilor să lucreze). Nu după mult timp, au fost asaltați de roiuri de musculițe, fără să aibă nicio modalitate de a se proteja. Unii au murit în vagoanele de tren, iar alții au murit la scurt timp după sosirea în Siberia. Alții au supraviețuit, dar abia în 1965 li s-a permis să se mute în alte republici sovietice, însă aproape niciodată nu s-au putut întoarce unde locuiseră anterior.
Aceasta a fost „Operațiunea Nord” a lui Stalin. Denumirea ei avea legătură cu faptul că anterior existase „Operațiunea Sud”, când sute de Martori ai lui Iehova din Moldova, împreună cu alți oponenți reali sau imaginari ai regimului, au fost deportați în Kazahstan.
În 1929, în Uniunea Sovietică existau doar aproximativ 100 de familii de Martori ai lui Iehova. Cu toate acestea, după cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică s-a extins și a încorporat teritorii în care existau deja Martori ai lui Iehova, inclusiv statele baltice. Iar prizonierii ruși din lagărele naziste i-au întâlnit în lagăre pe Martorii lui Iehova, care fuseseră singurii deținuți ce ar fi putut fi eliberați prin simpla renunțare la credință, dar care nu au cedat. Mișcați de exemplul lor, unii s-au convertit. De exemplu, în lagărul de femei din Ravensbrück, 300 de rusoaice li s-au alăturat Martorilor lui Iehova.
Rezultatul a fost că, după război, Stalin a avut o „problemă” cu Martorii lui Iehova, care erau devotați unei religii ce nu s-ar fi răzvrătit împotriva statului sovietic, dar nici nu participa la activitățile sale politice. Între 1947 și 1950, aproximativ 1 000 de Martori ai lui Iehova au fost arestați și condamnați la pedepse cu executare în lagăre de muncă.
În 1950, însă, Stalin a cerut o soluție finală a „problemei” Martorilor lui Iehova. Ca urmare, la 19 februarie 1951, lui Stalin i s-a trimis un raport secret despre organizație [n.t., „a Martorilor lui Iehova”], iar la 3 martie 1951, Consiliul de Miniștri a adoptat o rezoluție prin care s-a ordonat deportarea „pentru totdeauna” în Siberia a tuturor Martorilor lui Iehova din Ucraina, Belarus, Moldova și cele trei republici baltice. Pentru a pregăti populația, care îi cunoștea pe Martorii lui Iehova drept cetățeni pașnici și supuși legilor, cotidianul oficial „Pravda” a publicat în 19 martie 1951 un articol în care susținea că Martorii spionau pentru Statele Unite.
Rezoluția a fost pusă în aplicare la 1 aprilie 1951. Deși există discrepanțe între documente, numărul aproximativ al celor deportați a fost de 2 617 în Moldova, 394 în Belarus, 270 în Estonia, 151 în Lituania și 53 în Letonia. Nu se știe din ce motiv, „Operațiunea Nord” a avut loc în Ucraina o săptămână mai târziu, pe 8 aprilie, finalizată cu 6 308 deportați. Peste 10 000 de polițiști și alți ofițeri au participat la operațiune.
Sovieticii plănuiseră să deporteze 8 576 de Martori, dar numărul final a fost de 9 793. Adevărul este că, atunci când a făcut raiduri în sate, poliția a descoperit mai mulți Martori [decât se așteptaseră autoritățile]. Într-un incident emoționant din Moldova, o fată de 19 ani pe nume Klavdia Georgievna Chislinskaya, al cărei nume nu era pe listă, a cerut să fie deportată împreună cu soțul ei, cu care tocmai se căsătorise în februarie 1951.
Pe de altă parte, din motive nu tocmai clare, unii Martori ai lui Iehova au scăpat de deportare, majoritatea locuind în regiunea Transcarpatică din sud-vestul Ucrainei. Această „binecuvântare” a fost doar temporară, întrucât mulți dintre ei au fost ulterior arestați și condamnați la pedepse lungi în lagăre de muncă.
În puținele relatări publicate despre deportarea Martorilor lui Iehova citim adesea că aceștia au fost duși la Vorkuta și la Cita, în ținutul Transbaikal. Însă acest lucru nu s-a întâmplat în 1951, când Martorii au fost deportați doar în Tomsk, Irkutsk și Krasnoiarsk sau în împrejurimi, ci mai târziu, când unii au fost mutați la Vorkuta și la Cita, unde s-au întâlnit cu Martorii lui Iehova ce fuseseră deportați acolo înainte de 1951.
Sovieticii i-au împrăștiat pe Martori în diferite locuri, în speranța că credința lor va dispărea treptat. De fapt, s-a întâmplat exact contrariul. Unii deportați, duși în Siberia din alte motive, au acceptat credința Martorilor. La fel au făcut și un număr considerabil dintre așa-numiții „Baptiști din Krasnoiarsk”, care se aflau acolo de la începutul secolului al XX-lea și rămăseseră fără pastori. Numărul Martorilor lui Iehova din regiune a crescut și pentru că cei care fuseseră arestați înainte de 1951 și își ispășiseră pedeapsa în închisori sau lagăre de muncă nu aveau voie să se întoarcă acasă, ci erau trimiși în Siberia.
Totodată, este incorect să se afirme că Martorilor lui Iehova li s-a permis să se întoarcă acasă după moartea lui Stalin în 1953. Acest lucru a fost valabil pentru alți deportați, însă nu și pentru Martorii lui Iehova. Lor li s-a permis să părăsească Siberia abia în 1965, dar s-au putut întoarce acasă numai cu o permisiune specială din partea autorităților republicilor în care trăiseră înainte, încuviințare care nu le-a fost acordată aproape niciodată. Așa că au trebuit să se stabilească în alte părți.
Ei au fost reabilitați abia odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar în Rusia bucuria le-a fost de scurtă durată, deoarece destul de curând au început noi campanii împotriva Martorilor lui Iehova și s-a pus în mișcare un lanț de evenimente care a dus la „lichidarea” organizației Martorilor lui Iehova în 2017 și la valuri masive de arestări.
La 8 aprilie 2021, la șaptezeci de ani de la începerea „Operațiunii Nord” în Ucraina, a avut loc o conferință internațională privind „Operațiunea Nord” (din cauza COVID, a fost ținută online). Discursurile sunt disponibile online, eu fiind unul dintre vorbitori.
Videoclipul conferinței din 8 aprilie 2021: https://youtu.be/JKaw11qz-C4
Cu acea ocazie, a fost lansat un site web despre Operațiunea Nord în diferite limbi, inclusiv engleza. Prin intermediul acestuia se poate viziona un film despre „Operațiunea Nord” și poate fi vizitată virtual o expoziție.
Este important ca istoricii să adune documente despre „Operațiunea Nord” și să intervieveze supraviețuitorii, înainte ca aceștia să moară cu toții. De asemenea, așa cum au subliniat mai mulți vorbitori la conferință, este important să înțelegem că în Rusia de astăzi sunt perpetuate împotriva Martorilor lui Iehova aceleași acuzații nefondate, aceleași arestări arbitrare și aceleași persecuții, precum și că toate aceste acțiuni sunt exportate în alte țări. În Ucraina, au avut loc infracțiuni motivate de ură care au vizat sălile Regatului ale Martorilor lui Iehova, dar și campanii antisectă inspirate de faimosul „antisectar” rus Alexander Dvorkin și de federația europeană antisecte FECRIS. La șaptezeci de ani de la „Operațiunea Nord”, încercările și necazurile Martorilor lui Iehova din fosta Uniune Sovietică nu au luat sfârșit.
