În Japonia și Coreea de Sud, deprogramarea a continuat zeci de ani. În Rusia și China, activitatea antisecte a fost sponsorizată și organizată de stat
by Massimo Introvigne
Articolul 5 din 7. Citiți articolul 1, articolul 2, articolul 3. și articolul 4.
Read the original article in English.

În timp ce în Occident „antisectarii” au trebuit să se confrunte cu criticile erudiților recunoscuți și uneori au deschis dialog cu ei, omologii lor din Coreea de Sud și Japonia s-au oprit la teoria rudimentară a „spălării creierului” și la deprogramare, care în țările respective au fost practicate în mare parte de slujitori religioși protestanți conservatori. Ei au combinat o critică teologică a ereziilor de factură „contrasectară” cu teorii „antisectare” de „spălare a creierului”. În Japonia, deprogramarea nu a fost oprită de instanțele de judecată până la decizia memorabilă din 2014 a Înaltei Curți din Tokyo în cauza Goto Toru, membru al Bisericii Unificării, care a fost reținut împotriva voinței sale timp de mai bine de 12 ani. Pledoaria în favoarea lui Goto a organizației nonguvernamentale Human Rights Without Frontiers din Bruxelles a avut un impact asupra deciziei, care a fost confirmată de Curtea Supremă în 2015.
În Coreea de Sud, deprogramarea continuă și în prezent, în pofida demonstrațiilor masive de stradă din 2018, care au avut loc după ce Gu Ji-In (1992-2018), membră a noii mișcări religioase Shincheonji, care încerca să scape de deprogramatori, a fost ucisă de tatăl ei prin strangulare. Deprogramatorii creștini sud-coreeni produc chiar și videoclipuri de propagandă, prin care promovează un amestec unic de teorii laice de „spălare a creierului” și de critici sectare ale „ereziilor nebiblice”, atât la adresa grupurilor nou formate, cât și a organizațiile mai vechi pe care le consideră neconvenționale, inclusiv Martorii lui Iehova.

În Rusia post-sovietică, activitățile „antisecte” au fost promovate inițial de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind bazate pe critici teologice împotriva competitorilor nepoftiți pe o piață religioasă care abia se deschidea după decenii de ateism impus de stat. Cu toate acestea, criticile Bisericii la adresa ereticilor au fost percepute în mare parte ca fiind de modă veche și neconvingătoare, acestea nereușind să țină sub control creșterea noilor religii venite atât din Asia, cât și din Statele Unite.
În 1992, Alexander Dvorkin, un rus care devenise cetățean american, s-a întors la Moscova din Statele Unite, unde petrecuse cincisprezece ani, se convertise la creștinismul ortodox și obținuse diplome universitare în teologie și studii medievale. În Statele Unite, Dvorkin a fost expus teoriilor mișcării „antisecte”. La întoarcerea sa în Rusia, a căutat un loc de muncă la Biserica Ortodoxă Rusă, care a ajuns repede să vadă în el un om al providenței, trimis să modernizeze mișcarea prăfuită „antisecte” a Bisericii și să o facă acceptabilă pentru autoritățile laice.
La doar un an după ce a ajuns în Rusia, Dvorkin a devenit șeful noii filiale „contrasectare” a Bisericii Ortodoxe Ruse, denumită Centrul de Informare și Consultare Sfântul Irineu din Lyon, precum și profesor de „studii sectare” la Universitatea Sfântul Tihon a Bisericii. El a început să pledeze pentru reprimarea oficială a organizațiilor religioase pe care le-a acuzat că „fură oi” din Biserica Ortodoxă Rusă, vizându-i în special pe Martorii lui Iehova.
Deși ferm înrădăcinate în teologia ortodoxă rusă, teoriile lui Dvorkin despre pericolul „sectelor” urmăreau să-i convingă pe politicienii ruși că ar trebui luate măsuri împotriva „sectelor”. Oficial, aceștia erau laici, dar erau profund îndatorați Bisericii Ortodoxe Ruse pentru sprijinul electoral și politic. După atacul din 11 septembrie 2001 [n.t., din Statele Unite], dar și după mai multe atacuri teroriste efectuate pe pământ rusesc de fundamentaliști islamici, Parlamentul rus a adoptat legi din ce în ce mai severe împotriva „extremismului”. Dvorkin a reușit să convingă autoritățile că „extremismul religios” exista chiar și în lipsa violenței sau a incitării la violență, precum și că grupările pașnice, cum ar fi Martorii lui Iehova, erau de fapt „extremiste”, deoarece pledau pentru superioritatea organizației lor față de Biserica Ortodoxă Rusă și încercau să convertească membrii Bisericii Ortodoxe Ruse.

În 2009, Dvorkin a fost numit șef al Consiliului Experților Religioși al guvernului, cu rol crucial în desemnarea grupurilor care ar trebui considerate extremiste și interzise. Deși ocazional a făcut de rușine atât guvernul, cât și Republica Rusă prin limbajul său violent și prin atacurile împotriva religiilor principale, precum hinduismul și islamul, care au cauzat probleme Rusiei pe plan internațional, în 2017, Dvorkin a reușit să-i interzică pe Martorii lui Iehova în țara sa pe motiv că ar fi „extremiști”. De asemenea, a ținut prelegeri în alte țări, susținând măsuri similare.
În timp ce principalul sprijin financiar al mișcării „antisecte” europene a venit în mod tradițional de la guvernul francez, Rusia a început să curteze organizațiile „antisecte” din alte țări și l-a promovat pe Dvorkin ca expert internațional în „secte” și „extremism”. În 2009, Dvorkin a fost ales vicepreședinte al Federației Europene a Centrelor de Cercetare și Informare privind Sectele (FECRIS), funcție pe care a deținut-o până în 2021. Aparent, niciunul dintre liderii europeni „antisecte” de formație mai laică, unii dintre ei autointitulați atei, nu s-a opus să aibă în această poziție un angajat al Bisericii Ortodoxe Ruse.
În 2020, Comisia Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională (USCIRF), o comisie bipartizană a guvernului federal al SUA, i-a enumerat atât pe Dvorkin, cât și pe FECRIS printre principalele amenințări la adresa cauzei globale a libertății religioase, denunțându-i pentru promovarea „conceptelor pseudoștiințifice” despre „secte”. USCIRF a evidențiat în special rolul jucat de Dvorkin și FECRIS în persecutarea Martorilor lui Iehova.
Dvorkin și alți „antisectari” europeni, inclusiv deprogramatorul american Rick Ross, au vizitat, de asemenea, China. Acolo, în 1999, a fost lansată o nouă campanie națională pentru eradicarea „sectelor”, după începerea conflictului dintre autorități și Falun Gong, o mișcare religioasă nouă bazată pe practicarea „qigong”, care a crescut rapid în anii 1990. În cele din urmă, China a organizat cea mai mare și mai bine finanțată asociație „antisecte” din lume. Aceasta a început să folosească retorica occidentală împotriva „sectelor”, ca parte a acțiunii de reprimare a mișcărilor religioase pe care le-a etichetat drept „xie jiao”.

Massimo Introvigne (born June 14, 1955 in Rome) is an Italian sociologist of religions. He is the founder and managing director of the Center for Studies on New Religions (CESNUR), an international network of scholars who study new religious movements. Introvigne is the author of some 70 books and more than 100 articles in the field of sociology of religion. He was the main author of the Enciclopedia delle religioni in Italia (Encyclopedia of Religions in Italy). He is a member of the editorial board for the Interdisciplinary Journal of Research on Religion and of the executive board of University of California Press’ Nova Religio. From January 5 to December 31, 2011, he has served as the “Representative on combating racism, xenophobia and discrimination, with a special focus on discrimination against Christians and members of other religions” of the Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE). From 2012 to 2015 he served as chairperson of the Observatory of Religious Liberty, instituted by the Italian Ministry of Foreign Affairs in order to monitor problems of religious liberty on a worldwide scale.


