Părinții studenților care au renunțat la studiile universitare pentru a deveni misionari cu timp integral au creat o opoziție laică față de „secte”. Ulterior, au fost adăugate alte ținte.
de Massimo Introvigne
Articolul 3 din 7. Citiți articolul 1 și articolul 2.
Read the original article in English.
În articolul precedent al acestei serii, am menționat cum am introdus în 1993 distincția dintre o mișcare doctrinară „contrasectă” și o mișcare laică „antisectă”, adoptată ulterior pe scară largă. „Contrasectarii” erau interesați în principal de doctrinele pe care le considerau eretice și voiau ca „sectanții” să se reconvertească la creștinismul ortodox. Aceștia rareori au apelat la instanțe sau le-au solicitat guvernelor să legifereze împotriva „sectelor”. Mai degrabă, și-au purtat bătăliile prin intermediul cărților, articolelor și prelegerilor.
Pe de altă parte, mișcarea „antisectă” a fost creată în America de Nord de părinții unor tineri adulți care la sfârșitul anilor 1960 și 1970 s-au alăturat noilor mișcări religioase ca membri cu timp deplin, renunțând la carierele laice. Misiunile acestor mișcări, venite din Asia, respectiv înființate în America (cum ar fi „Copiii lui Dumnezeu”), au avut succes în rândul studenților influențați de mișcarea disidentă „hippie”, care a văzut în noile religii o alternativă la urmărirea unei cariere pe care unii dintre ei o considerau burgheză și plictisitoare.
Majoritatea părinților nu au avut nimic de obiectat la teologia pe care creștinii tradiționali o considerau neortodoxă, dar s-au opus vehement deciziei copiilor lor de a renunța la studiile universitare și de a sluji ca misionari cu timp deplin. Ei nu credeau că aceasta era o alegere liberă și au redescoperit ideologia „spălării creierului”, un concept creat în timpul Războiului Rece pentru a explica modul în care o teorie atât de bizară precum comunismul a reușit să convingă atât de mulți occidentali „normali”.
Astfel, a luat ființă mișcarea „antisectă”. Aceasta avea trei diferențe importante față de vechea mișcare religioasă „contrasectă”. În primul rând, a proclamat că nu este interesată de crezuri, ci doar de fapte. A definit „secta” nu pe baza teologiei, ci în funcție de daunele pe care le-a provocat membrilor, în mare parte prin așa-zisa practică a „spălării creierului”.
În al doilea rând, mișcarea urmărea doar să-i convingă pe „sectanți” să abandoneze „sectele” și să se întoarcă la o carieră normală, nefiind interesată să-i reconvertească la religia părinților. În al treilea rând, a încercat să obțină cooperarea guvernelor și a instanțelor de judecată, care deși nu ar fi fost sensibile la critica teologică a „ereziilor”, ar fi putut fi convinse că „spălarea creierului” este o infracțiune.
Părinții unora dintre cei care s-au alăturat „Copiilor lui Dumnezeu” au fondat în 1971, 1972 o organizație denumită „Free Our Sons and Daughters from the Children of God” (FREECOG). Părinții tinerilor adulți care făceau parte din alte grupuri controversate decât „Copiii lui Dumnezeu”, precum și unii experți în diverse domenii, cum ar fi avocați și psihologi, s-au alăturat și ei noii mișcări „antisectă”, creând „Citizen’s Freedom Foundation” (CFF). FREECOG și CFF au fuzionat ulterior în „Cult Awareness Network” (CAN). Treptat, profesioniștii i-au înlocuit pe părinții respectivi, devenind lideri ai organizațiilor „antisectă”.
Mișcarea „antisectă” laică și-a subliniat în primii ani opoziția față de așa-numitele „cele trei mari” „secte”, respectiv „Biserica Unificării”, „ISKCON” (cunoscută popular drept mișcarea „Hare Krishna”) și „Copiii lui Dumnezeu” (redenumită, ulterior, „Familia”). Acestea erau grupurile cărora tinerii studenți li se alăturau în acei ani, devenind misionari cu timp deplin și abandonând carierele laice pe care părinții lor sperau să le urmeze.
Mai târziu, grupurile potențialului uman și mișcările neognostice, cum ar fi „Biserica Scientologică”, au devenit și ele ținte ale organizațiilor laice „antisectă”. Unii dintre membrii grupurilor și mișcărilor respective au investit în acestea sume semnificative de bani, ceea ce le-a înfuriat și pe rudele lor, „antisectarii” acuzându-le rapid de „spălare a creierului”.
În acel stadiu, organizațiile religioase cele mai atacate de „contrasectarii” creștini, care le acuzau de erezie, erau rareori vizate de mișcarea laică „antisectă”. Ele nu se potriveau profilului elaborat de mișcarea laică pentru o „sectă”, pe care o defineau drept grup căruia i se alătură mai ales tineri, care se implică în mod total și care renunță la perspectiva unei cariere laice, fiind conduși de un presupus „guru” manipulator și malign.
Cu toate acestea, „antisectarii” trebuiau să-și extindă baza de sprijin. Când au descoperit că, de zeci de ani, dacă nu chiar de secole, exista o tradiție religioasă „contrasectă”, ei au încercat să își găsească susținători din rândul „contrasectarilor”, susținând că grupurile pe care creștinii „contrasectari” le antipatizau din motive teologice, cum ar fi Martorii lui Iehova, erau în același timp „secte” vulnerabile la critica laică bazată pe argumentul că au folosit „spălarea creierului” și le-au cauzat daune adepților.
De exemplu, Steven Hassan, un „antisectar” proeminent, a scris mai târziu următoarele: „Nu este un secret faptul că eu consider ‘Turnul de veghe’ [sic] o sectă distructivă. Grupul și practicile sale sunt un exemplu relevant de influență nejustificată, având realmente toate trăsăturile unei secte”.
Organizația „antisectă” și-a urmărit obiectivele prin trei instrumente. În primul rând, a lansat o serie de campanii publice prin care a susținut că „spălarea creierului” este un fapt, iar „sectele” reprezintă o amenințare majoră. A reușit să stabilească relații strânse cu mai multe personalități din media, care au creat o imagine sinistră a „sectelor”, ce persistă până în prezent. Aceasta este aplicată de mass-media, așa cum am menționat mai sus, chiar și grupurilor care nu au fost inițial enumerate de „antisectari” printre „secte”, ca de exemplu Martorii lui Iehova.
În al doilea rând, au făcut lobby pe lângă legislatorii statali pentru a emite acte normative împotriva spălării creierului și au susținut unele acțiuni în instanță, intens mediatizate, în care foști membri ai unor noi mișcări religioase susțineau că fuseseră manipulați, motiv pentru care solicitau plata unor daune. În cele din urmă, normele constituționale au prevalat, astfel că nu a fost adoptată nicio legislație „antisectă” în niciun stat american, deși unele cauze de pe rolul instanțelor au fost încununate de succes (majoritatea însă fiind pierdute).
În al treilea rând, „antisectarii” au susținut o practică nouă, denumită deprogramare, care a fost creată de Ted Patrick (n. 1930), al cărui fiu a intrat în contact cu „Copiii lui Dumnezeu”. Patrick s-a numărat printre fondatorii FREECOG și a pus la punct o tehnică ce implica răpirea „sectanților” și sechestrarea lor în clădiri izolate, unde aceștia erau bombardați cu informații negative despre „secta” lor până când cedau și erau „deconvertiți”.
Deprogramarea a devenit o profesie profitabilă, chiar dacă nu întotdeauna de succes, la care s-au alăturat și alții. Patrick a insistat că violența inerentă deprogramării era necesară deoarece victimele fuseseră anterior „spălate pe creier”, dar instanțele nu au fost de acord cu supozițiile sale. Unii deprogramatori au trebuit să plătească daune mari, iar alții au ajuns la închisoare.
„Antisectarii” s-au îngrijorat de potențiala lor răspundere în cauzele împotriva deprogramatorilor, astfel că au decis să fie mai discreți. Unii au decis să abandoneze CFF, care susținea deprogramarea, și să se concentreze pe cercetare, educație și propagandă. În 1979, ei vor înființa în cele din urmă „American Family Foundation” (AFF), redenumită ulterior „International Cultic Studies Association” (ICSA).
Cu toate acestea, „antisectarii” au fost reenergizați de sinuciderile și omuciderile ce au avut loc în 1978 în cadrul mișcării „Templul Popoarelor”, din Jonestown, Guyana. Deși „Templul Popoarelor era din punct de vedere tehnic o congregație afiliată unei confesiuni creștine principale, „Discipolii lui Hristos”, și nu fusese niciodată o țintă principală a „antisectarilor”, aceasta a fost prezentată imediat drept dovadă că „sectele” ar constitui o amenințare letală. Deprogramarea a câștigat un nou impuls, deși CFF, redenumită CAN, nu o mai aproba oficial, dar continua să îi direcționeze cu discreție pe părinții îngrijorați la deprogramatori, fără să mai facă publicitate legăturilor pe care le avea cu aceștia.
În cele din urmă, implicarea cu deprogramatorii a provocat o criză majoră în mișcarea „antisectă”. Vom discuta despre aceasta în articolul final al acestei serii.
Massimo Introvigne (born June 14, 1955 in Rome) is an Italian sociologist of religions. He is the founder and managing director of the Center for Studies on New Religions (CESNUR), an international network of scholars who study new religious movements. Introvigne is the author of some 70 books and more than 100 articles in the field of sociology of religion. He was the main author of the Enciclopedia delle religioni in Italia (Encyclopedia of Religions in Italy). He is a member of the editorial board for the Interdisciplinary Journal of Research on Religion and of the executive board of University of California Press’ Nova Religio. From January 5 to December 31, 2011, he has served as the “Representative on combating racism, xenophobia and discrimination, with a special focus on discrimination against Christians and members of other religions” of the Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE). From 2012 to 2015 he served as chairperson of the Observatory of Religious Liberty, instituted by the Italian Ministry of Foreign Affairs in order to monitor problems of religious liberty on a worldwide scale.
