Diverse documente dovedesc că organizațiile private antisecte au avut un rol-cheie în redactarea unor politici guvernamentale care au provocat un val de discursuri ale urii și violență.
de Massimo Introvigne
Read the original article in English.

În iunie 2023, în timp ce predica pașnic, o Martoră a lui Iehova în vârstă de 70 de ani a fost agresată de un bărbat de 57 de ani. Acesta a lovit-o violent în stomac și a împins-o în jos pe scările de beton, făcând-o să sufere, printre alte leziuni corporale, o fractură la brațul drept, ce a necesitat o recuperare îndelungată. În februarie 2024, două Martore ale lui Iehova vizitau un complex de locuințe, când un bărbat în vârstă de treizeci de ani le-a agresat verbal. Când au încercat să plece, el a spus: „Nu fugiți. Așteptați!” El a lovit-o pe una dintre femei în stomac, făcând-o să cadă pe scări. Apoi a coborât scările, a apucat-o de păr și a continuat să o lovească.
Aceste incidente nu s-au întâmplat în Rusia sau într-unul dintre celelalte state nedemocratice în care Martorii lui Iehova sunt persecutați în mod obișnuit. Au avut loc în Japonia, o țară democratică despre care se credea că respectă drepturile omului și libertatea religioasă.
Incidentele de mai sus nu sunt cazuri izolate. La 21 decembrie 2023, două Martore ale lui Iehova au fost agresate violent în timp ce evanghelizau în cartierul Kita din Tokyo. În zilele de 9 și 14 februarie 2024, în lăcașurile de cult din cartierele Hyogo și Kita, din orașul Kobe, au fost lăsate scrisori ce amenințau cu uciderea în masă a Martorilor lui Iehova. În plus, Martorii lui Iehova japonezi au raportat în 2023 că între sfârșitul lunii februarie și sfârșitul lunii noiembrie au avut loc 62 de discursuri de incitare la ură.

Ce se întâmplă mai exact în Japonia? Opoziția față de Martorii lui Iehova și față de alte religii minoritare s-a manifestat încă din secolul trecut, iar în Japonia există organizații „antisecte” ce întrețin contacte regulate cu omologii lor din Europa. Cu toate acestea, actualul val de discriminare și violență a început odată cu asasinarea fostului prim-ministru Shinzo Abe, la Nara, pe 8 iulie 2022. Abe, deși nu era membru, a sprijinit inițiativele organizațiilor legate de Biserica Unificării, numită acum Federația Familiei pentru Pace și Unificare Mondială. Asasinul său, Tetsuya Yamagami, a susținut că vrea să-l pedepsească pentru acest sprijin. El a spus că urăște Biserica Unificării de când mama sa a dat faliment în 2002, în aparență din cauza donațiilor ei excesive către mișcare, a cărei membră este în continuare.
În loc să dea vina pe asasin sau pe campaniile antisecte care ar fi putut contribui la decizia sa de a comite crima la douăzeci de ani după falimentul mamei sale, mass-media japoneză a lansat o cruciadă împotriva Bisericii Unificării. Aceasta s-a extins rapid la alte grupuri stigmatizate drept „secte”, inclusiv la Martorii lui Iehova, care evident nu au avut nimic de-a face cu asasinarea lui Abe. Mișcarea japoneză antisecte, bine organizată, a văzut în incident o oportunitate extraordinară de a-și atinge scopul adoptării de legi și reglementări împotriva „sectelor” în Japonia. Luările sale de poziție au dominat mass-media și au exercitat o presiune puternică asupra guvernului.
Drept urmare, nu doar că guvernul a deschis un proces în instanță prin care a cerut dizolvarea Bisericii Unificării/Federației Familiei, dar au și fost adoptate noi legi și reglementări privind donațiile și așa-numitul „abuz religios asupra copiilor”. Directivele menite să se opună acestui din urmă fenomen, sub forma unui document de Întrebări și Răspunsuri (Q&A), au fost publicate de Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării (MHLW) pe 23 decembrie 2022. După cum a raportat „Bitter Winter”, documentul a vizat o gamă largă de practici educaționale ale religiei tradiționale în general, de la a-i învăța pe copii că cei care comit păcate grave și nu se căiesc pot merge în iad până la a-i împiedica să se uite la desene animate și să citească benzi desenate pe care părinții lor le consideră imorale și la sfătuirea fiicelor minore împotriva avortului. Unele prevederi îi vizau în mod special pe Martorii lui Iehova, fără însă a-i numi expres. Documentul menționa, de exemplu, faptul de a nu sărbători zilele de naștere, de a nu participa la alte festivități și de a refuza transfuziile de sânge, practici tipice Martorilor lui Iehova, ce nu se regăsesc printre celelalte grupuri vizate de campaniile antisecte. În plus, în noiembrie 2023, Martorii lui Iehova au fost calomniați de două rapoarte produse de grupări antisecte pentru presupusa încălcare a Q&A.

Efectul combinat al rapoartelor antisecte și al Q&A a cauzat în Japonia, în 2023, o creștere de 638%, față de 2022, a incidentelor de discurs al urii și de violență împotriva Martorilor lui Iehova. Aceasta este o criză națională a drepturilor omului și a libertății religioase sau de credință, având în vedere că există peste 214 000 de Martori ai lui Iehova în Japonia, iar peste 310 000 de persoane participă la slujbele lor religioase. Toți sunt afectați, direct sau indirect, de amplificarea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură.
Martorii lui Iehova au publicat între timp un document pe care l-au înaintat în martie 2024 guvernului japonez, ce include opiniile mai multor experți (dintre care unul este subsemnatul). Documentul dezvăluie, de asemenea, o informație crucială și extrem de tulburătoare. În urma unei cereri oficiale, Martorii lui Iehova au obținut o dezvăluire din partea Agenției pentru Copii și Familii (CFA) cu privire la realizarea Q&A. Documentele au arătat că inițiativa a venit de la organizații private antisecte, care au fost, de asemenea, implicate în redactarea conținutului.
La 12 octombrie 2022, Kimiaki Nishida, președintele Japan Society for Cult Prevention and Recovery (JSCPR), cunoscut ca un critic extrem de acid al Martorilor lui Iehova, a depus o cerere la guvern prin care a solicitat recunoașterea „unui nou tip de abuz asupra copiilor” care să-i aibă în vedere pe „copiii din a doua generație” aparținând unor „grupuri asemănătoare sectelor”. Pe 27 octombrie 2022, reprezentanții unui alt grup antisecte au înaintat fiecărui partid politic o cerere similară cu cea făcută de JSCPR. Pe 28 octombrie 2022, Nishida și susținătorii săi au ținut o conferință de presă în care au anunțat depunerea cererii lor la guvern. În aceeași zi, s-au întâlnit cu reprezentanții MHLW, ai Ministerului Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei și ai Ministerului Afacerilor Externe. Pe 31 octombrie 2022, după cum a confirmat el însuși într-o conferință de presă ținută a doua zi, Ministrul sănătății, muncii și bunăstării, Katsunobu Kato, le-a cerut funcționarilor ministerului să pregătească un document de Q&A privind „abuzul asupra copiilor” de către religiile minoritare. Pe 5 decembrie 2022, MHLW a organizat prima dintre mai multe întâlniri cu ușile închise cu Nishida și alți reprezentanți ai mișcării antisecte pentru a pregăti Q&A. Pe 20 decembrie 2022 a avut loc ultima astfel de ședință cu ușile închise, iar pe 23 decembrie 2022 a fost aprobat proiectul final al Q&A.

Astfel, se pare că MHLW și guvernul japonez au acționat ca ramuri oficiale ale organizațiilor antisecte, fiind ghidate de acestea din urmă în legătură cu elaborarea documentului menit să hărțuiască minoritățile religioase.
Informațiile pe care susținătorii mișcărilor antisecte le-au furnizat guvernului au fost în mare parte false. În ianuarie 2024, o echipă independentă de cercetare a realizat cel mai extins studiu cantitativ despre Martorii lui Iehova din Japonia. Cinci cercetători internaționali au revizuit, în calitate de consilieri, structura studiului și rezultatele cercetării. Mișcarea antisecte i-a transmis guvernului că Martorii lui Iehova își împiedică sistematic copiii să urmeze cursurile instituțiilor de învățământ superior. Cercetările au demonstrat că, în medie, Martorii lui Iehova din Japonia au un nivel de educație mai înalt decât populația generală. „Pentru populația eșantionului de Martori ai lui Iehova (cu vârste cuprinse între 18 și 110 ani): 1) 95,1% și-au continuat școlarizarea după absolvirea învățământului obligatoriu, comparativ cu 68,9% pentru populația generală; 2) 58,4% au absolvit liceul, comparativ cu 35% pentru populația generală și 3) 36,7% au absolvit studii postliceale, comparativ cu 33% pentru populația generală.” Toți ceilalți indicatori au confirmat că educația și grija pentru bunăstarea copiilor din familia Martorilor lui Iehova japonezi sunt peste medie. Acuzația că Martorii lui Iehova nu raportează autorităților laice cazurile de abuz sexual asupra copiilor din comunitatea lor este, de asemenea, falsă.

Același sondaj a arătat că aproape 95% dintre Martorii lui Iehova din Japonia au luat cunoștință de o acoperire mediatică despre care considerau că le-a prezentat în mod eronat comunitatea. Peste cinci sute de respondenți (din 7 193) au raportat că au fost insultați, 63 au fost refuzați la angajare, iar 54 au fost amenințați sau atacați.
Organizațiile antisecte care răspândesc știri false prin mass-media și incită guvernul să adopte reglementări în contrast evident cu libertatea religioasă sau de credință poartă principala răspundere pentru amplificarea infracțiunilor motivate de ură împotriva unei comunități pașnice. Guvernul japonez, însă, nu este nevinovat. Din motive politice și influențat de sondaje de opinie și de mass-media, guvernul a acceptat afirmațiile susținătorilor mișcării antisecte despre Martorii lui Iehova și a ignorat concluziile unei documentații științifice internaționale care le-a dovedit a fi false.

Massimo Introvigne (born June 14, 1955 in Rome) is an Italian sociologist of religions. He is the founder and managing director of the Center for Studies on New Religions (CESNUR), an international network of scholars who study new religious movements. Introvigne is the author of some 70 books and more than 100 articles in the field of sociology of religion. He was the main author of the Enciclopedia delle religioni in Italia (Encyclopedia of Religions in Italy). He is a member of the editorial board for the Interdisciplinary Journal of Research on Religion and of the executive board of University of California Press’ Nova Religio. From January 5 to December 31, 2011, he has served as the “Representative on combating racism, xenophobia and discrimination, with a special focus on discrimination against Christians and members of other religions” of the Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE). From 2012 to 2015 he served as chairperson of the Observatory of Religious Liberty, instituted by the Italian Ministry of Foreign Affairs in order to monitor problems of religious liberty on a worldwide scale.


