Erudiții cu titluri academice au un rol-cheie în a convinge instanțele și guvernele că „sectele” și „spălarea creierului” sunt etichete pseudo-științifice folosite pentru a discrimina minoritățile religioase nepopulare.
Massimo Introvigne*
* Credință și libertate, Summitul IV, Parlamentul Latino-american, Panama, 24 septembrie 2024
Read the original article in English.
Deși am scris și am pledat pentru libertatea tuturor religiilor (printre altele, în calitate de Reprezentant pentru combaterea rasismului, xenofobiei și intoleranței religioase al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, OSCE), această lucrare are legătură cu specializarea mea academică, noile mișcări religioase.
În 2018, savantul american W. Michael Ashcraft a publicat ceea ce a devenit manualul academic standard despre istoria studiului noilor mișcări religioase.
Acest subdomeniu academic s-a reunit în mare parte din anii 1980 în jurul a trei idei comune:
- „secta” nu este o categorie validă, ci o etichetă folosită pentru a calomnia minoritățile nepopulare;
- „spălarea creierului” este o teorie pseudo-științifică folosită ca armă în același scop;
- relatările foștilor membri „apostați”, adică minoritatea dintre foștii membri care s-au transformat în oponenți militanți ai religiilor pe care le-au părăsit (majoritatea foștilor membri nu sunt „apostați”), deși nu sunt lipsite de interes, ar trebui tratate cu grijă și nu pot servi drept sursă principală de informații despre mișcările din care au făcut parte.
Ashcraft a remarcat că o majoritate covârșitoare a cercetătorilor noilor mișcări religioase sunt de acord cu aceste idei, în timp ce o minoritate redusă s-a separat de linia principală, a sprijinit mișcările militante antisecte și „apostații” și a creat un grup separat de „studii asupra sectelor”, care susține că „sectele” nu sunt religii legitime și că folosesc „spălarea creierului”. „Studiile asupra sectelor”, a scris Ashcraft, nu au fost niciodată acceptate drept „lucrări convenționale”. Cercetătorii „studiilor asupra sectelor” trăiesc în propria lor bulă și apar rareori în conferințe și reviste principale, deși primesc o atenție disproporționată din partea mass-mediei generaliste, adesea dornică să audă povești senzaționale despre „secte periculoase”.
În așa-numitele „războaie ale sectelor” de la sfârșitul secolului al XX-lea, principalii erudiți cu titluri academice care studiau noile mișcări religioase și-au încrucișat săbiile cu reprezentanți ai mișcărilor antisecte și cu susținătorii lor în mai multe controverse și procese. Conduși de Eileen Barker în Marea Britanie și de James T. Richardson în SUA, cercetătorii au confirmat că „spălarea creierului” nu există, iar aceste etichete și teorii nu erau mai puțin pseudo-științifice decât afirmațiile primitive că „ereticii” și-au convertit adepții prin magie neagră.
Confruntarea juridică decisivă a avut loc în 1990, la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Nord al Californiei, unde Steven Fishman a fost acuzat de fraudă și infracțiuni financiare în activitățile sale comerciale. El a susținut în apărarea sa că la momentul comiterii infracțiunilor era temporar incapabil să formuleze judecăți sănătoase deoarece era membru al Bisericii Scientologice și, ca atare, se afla sub efectul „spălării creierului”. Scientologia nu a făcut parte din proces și nu a avut nimic de-a face cu greșelile lui Fishman.
Judecătorul S. Lowell Jensen a concluzionat că „spălarea creierului” și manipularea mentală „nu reprezintă concepte științifice concludente” și că, deși acestea erau apărate de o minoritate redusă de cercetători cu titluri academice, ele fuseseră respinse ca pseudo-științifice de o majoritate covârșitoare a erudiților care studiau noile mișcări religioase. Fishman a mers la închisoare, iar datorită acestui precedent juridic a devenit foarte dificil ca noile mișcări religioase să mai fie acuzate în instanțele americane că sunt „secte” ce folosesc „spălarea creierului”, deși teoria a rămas populară în mass-media și în alte țări.
Cazul Fishman a devenit un exemplu de manual al modului în care, în țările democratice, poziția principalilor erudiți cu titluri academice poate prevala în instanțele de judecată împotriva susținătorilor mișcărilor antisecte și a „studiilor asupra sectelor”, chiar dacă aceștia din urmă sunt sprijiniți de unele entități mass-media. Un exemplu în acest sens este povestea juridică a Bisericii Scientologice. Cercetătorii noilor mișcări religioase cred în mod covârșitor că, deși neconvențională, aceasta este o religie de bună credință. Într-o mare majoritate a proceselor, această poziție a fost în cele din urmă acceptată de instanțe și de autorități administrative, deși este contestată de mișcările antisecte, de jurnaliști și de o minoritate redusă, dar vocală, de cercetători în „studii asupra sectelor”.
Există, totuși, excepții. În Japonia, fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost asasinat în 2022 de fiul unei femei membră a Bisericii Unificării (numită acum Federația Familiei pentru Pace și Unificare Mondială), care a vrut să-l pedepsească pentru sprijinul acordat acestei Biserici. Biserica Unificării a fost învinuită de crimă și a urmat o campanie oficială atât împotriva Federației Familiei, cât și a Martorilor lui Iehova.
Majoritatea cercetătorilor japonezi susțin campania antisecte. Un motiv este că mai mulți cercetători japonezi ai religiei au participat la evenimente sponsorizate de o mișcare numită Aum Shinrikyo, ignorând că aceasta desfășura în ascuns activități infracționale. Când Aum Shinrikyo a organizat un atac terorist mortal în metroul din Tokyo în 1995, unii cercetători și-au pierdut locul de muncă, iar alții s-au convins că singura modalitate de a-și salva cariera era să se alăture mișcării antisecte.
În America Latină, susținătorii mișcării antisecte avansează teoria inedită că, la fel cum prostituatele care sunt victime ale traficului de persoane neagă că ar fi victime, dar susținerile lor nu pot fi crezute, „sectanții” care sunt „spălați pe creier” și convinși să lucreze fără salariu pentru „secte” sau sunt abuzați sexual ar putea pretinde că alegerea lor este voluntară sau ar putea nega zvonurile de abuz, dar nu ar trebui să fie crezuți.
În afară de cazul din California care l-a implicat pe apostolul Bisericii, printre țintele unor astfel de acuzații s-a numărat cea mai mare biserică mexicană, La Luz del Mundo. Cercetătorii au ajutat la furnizarea contextului și la distincția între cazul apostolului și discriminarea sau acuzațiile false care îi vizau pe membrii obișnuiți ai Bisericii.
Cercetătorii noilor mișcări religioase încearcă, de asemenea, (cu succes, în câteva verdicte din Argentina; cauza Escuela de Yoga de Buenos Aires este încă în desfășurare) să convingă instanțele de judecată că unele extinderi ale acuzațiilor de „trafic de persoane” sunt doar o încercare de a resuscita vechile și discreditatele teorii ale „spălării creierului”.
Erudiții cu titluri academice au un rol cheie în convingerea instanțelor și a guvernelor (ceea ce, paradoxal, este mai ușor de realizat decât convingerea mass-mediei) că „sectele” și „spălarea creierului” sunt etichete pseudo-științifice folosite pentru a discrimina minoritățile religioase nepopulare. Desigur, există grupuri religioase abuzive și criminale, dar acestea ar trebui urmărite penal pentru infracțiunile lor de drept comun reale, mai degrabă decât pentru infracțiunile imaginare de „a fi o sectă” și de „a folosi spălarea creierului”.
Massimo Introvigne (born June 14, 1955 in Rome) is an Italian sociologist of religions. He is the founder and managing director of the Center for Studies on New Religions (CESNUR), an international network of scholars who study new religious movements. Introvigne is the author of some 70 books and more than 100 articles in the field of sociology of religion. He was the main author of the Enciclopedia delle religioni in Italia (Encyclopedia of Religions in Italy). He is a member of the editorial board for the Interdisciplinary Journal of Research on Religion and of the executive board of University of California Press’ Nova Religio. From January 5 to December 31, 2011, he has served as the “Representative on combating racism, xenophobia and discrimination, with a special focus on discrimination against Christians and members of other religions” of the Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE). From 2012 to 2015 he served as chairperson of the Observatory of Religious Liberty, instituted by the Italian Ministry of Foreign Affairs in order to monitor problems of religious liberty on a worldwide scale.
